Informația potrivit căreia Valentin Yumashev, ginerele fostului lider rus Boris Elțin, a demisionat din funcția de consilier al lui Vladimir Putin a apărut cu scurt timp în urmă, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că momentul despărțirii a survenit cu o lună în urmă.
Valentin Yumashev era consilier pro bono – neremunerat – al lui Vladimir Putin și nu ar fi avut o ”influență majoră” în luare deciziilor de la Kremlin.
Plecarea sa, însă, lasă loc și speculațiilor, considerându-se că Putin nu mai are, acum, nicio legătură cu familia fostului președinte Boris Elțîn, cel care, practic, l-a ajutat să ajungă la putere.
”Pot confirma că în urmă cu aproximativ o lună el a încetat să mai fie consilier pe bază de voluntariat. Administrația prezidențială a decis să nu publice informația pe site-ul Kremlinului, acest lucru nefiind obligatoriu”, a mai menționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Valentin Yumașev este căsătorit cu fiica mai mică a lui Elțîn, Tatiana Borisovna Yumașeva. Boris Elțîn l-a numit pe Vladimir Putin prim-ministru în august 1999.
Politica lui Vladimir Putin, de-a lungul anilor, s-a îndepărtat de valorile pe care le-a susținut Boris Elțîn, dar liderul rus și-a păstrat legăturile cu fosta primă familie. În luna ianuarie a anului 2020 – potrivit site-ului Kremlinului -, Vladimir Putin a vizitat-o acasă pe fiica lui Boris Elțin, Tatyana, pentru a o felicita de ziua ei.
Citește și: